Aceasta este o cruce moştenită de la vechea mănăstire închisă în anul 1949. Are o înălţime de 5 metri.

După ce a fost închisă şi distrusă Mănăstirea Zloţi, Sfînta Cruce a fost dusă de creştini în Satul Nou, r.Cimişlia pentru a fi pusă în localitate. Crucea fiind prea înaltă oamenii au încercat să o scurteze cu ferestrăul şi de îndată a început a curge sînge din ea şi n-au mai scurtat-o.

Sfînta Cruce a fost apoi dusă în cimitirul din sat, unde s-a păstrat pînă la redeschiderea mănăstririi în anul 1995. Aceasta a fost reîntoarsă în mănăstire în 1996 de către arhimandritul Tobie.

Prin această sfîntă icoană ne-a fost trimis ajutor  nouă, călugărilor ca să înălţăm o aşa frumoasă mănăstire. Întocmai la ea vine o lume întreagă din Republica Moldova spre ajutor. Ea este numită făcătoare de minuni - Maica Domnului a tuturor scîrbiţilor. Pe parcursul acestui răstimp începînd din 1995 pînă în prezent o mulţime de creştini au primit diferite tămăduir, cît sufleteşti, atît şi trupeşti.

În fiecare zi înaintea acestei sfinte icoane se citeşte paraclisul şi acatistul Maicii Domnului şi se pomenesc sute de nume a creştinilor care au diferite greutăţi în această viaţă.

Marea parte a creştinilor vin la Mănăstirea Zloţi pentru a se închina acestei sfinte icoane şi a fi înscrişi pentru a fi pomeniţi în sfintele rugăciuni către Maica Domnului.

Aceste particele cu sfinte moaşte sunt ale cuvioşilor părinţi din or.Kiev (Свято-Успенская Киево-Печерская Лаврв) şi sunt aduse în 1996 de stareţul mănăstirii, arhimandritul Tobie cu binecuvîntarea preasfinţitului episopul Anatolie.

Credincioşii creştini, venind la Mănăstirea Zloţi  au posibilitatea de a se închina sfintelor moaşte şi a primi un ajuor duhovnicesc şi trupesc de la sfinţii cuvioşi, care se roagă la Dumnezeu pentru noi.

Acest iconostas a fost făcut din lemn de tei în anul 2005 în or.Chişinău şi a fost instalat în interiorul bisericii în acelaşi an. Potrivit canoanelor bisericeşti iconostasul trebuie să fie acoperit cu icoane. În acest sens noi nu dispunem de destule resurse financiare şi apelăm la doritorii creştini, care ar putea să ne ajute.

Aceste sfinte clopote au fost cumpărate în anul 1997 din Federaţia Rusă, or.Iaroslavli de către ctitorul mănăstirii Evteev Pavel şi dăruite Mănăstirii Zloţi. Clopotele luate la un loc cîntăresc 470 kg.

Paraclisul Maicii Domnului în cinstea icoanei tuturor scîrbiţilor. Acest paraclis a fost înfiinţat în anul 1998.

 

Pe loc pustiu, după redeschiderea Mănăstirii Zloţi în anul 1995 a fost pus acest vagon, în care s-a înălţat sfintele rugăciuni către bunul Dumnezeu . Pas după pas arhimandritul Tobie, stareţul mănăstirii împreună cu 2 fraţi au slujit în acest vagon timp de 3 ani. La început se rugau numai ei singuri, dar după ce lumea a aflat despre venirea călugărilor pe acest loc, au început să vină din toate părţile Moldovei.

Primele rugăciuni care au fost săvîrşite de către călugări au fost către Icoana Maicii Domnului tuturor scîrbiţilor.  Aceste rugăciuni au fost binecuvîntate de a se săvîrşi de către episcopul Vichentie al Tighinei.

Schitul Zloti, cu hramul “Sfantul Gheorghe”, la 1 septembrie 1995 intrunea 2 preoti-calugari, 4 calugari si 4 frati. Staret e arhimandritul Tobie (in lume Serghei Boboc). Schitul a fost inchis in anul 1949 si apoi sters de pe fata pamantului. Si-a reluat activitatea in martie 1995.
Dispune de 5 hectare de pamant, 1 tractor si 2 masini, 1 cal. Se afla la o distanta de 30 km de centrul raional Cimislia, 2 km de la gara Ciuflesti si la 15 km de Cainari.

Ploase abundent. Si in ajun, dis-de-dimineata. Taranii, lipsiti de posibilitatea de a iesi in camp, stateau in palcuri pe la rascruci de drumuri punand tara la cale. Cei de la rascruci de drumuri punand tara la cale. Cei de la Chircaiesti (Cainari) ne-au lamurit cum sa ajungem pana la schitul Zloti, dar si-au exprimat indoiala ca vom putea acolo cu “Volga” dupa o ploaie atat de mare, caci de la marginea padurii de la Baurci trebuia s-o luam pe drum de tara, nepietruit. Cei de la Baurci au concretizat ca trebuie sa tinem soseaua pana vom da cu ochii de indicatorul “Manastirea Sfantul Gheorghe”.
Toate s-au intamplat asa cum ni s-a spus, caci, vorba filosofului, taranul nu-i politician ca sa toarne minciuni.
Indicatorul arata spre stanga, spre gara Ciuflesti. Drumul se strecura printer doua lanuri de porumb si de floarea soarelui, asteptandu-si clipa recoltarii. Ii parcurgem, ca si toti credinciosii porniti la manastire, pe jos, sin u regretam. Ba chiar simtim o bucurie nespusa, mai ales cand ne intampina o alta padure, cu frunza spalata de ploaie, cu podoabele toamnei la cingatoare. Iata maciesul incarcat cu ulciorasele lui, stralucind ca niste boabe de margean.

Coboram in vale, urcam panta opusa, si dintr-odata ochiul distinge, acolo unde se ingemaneaza cerul cu pamantul, o rastignire si doua clopote atarnand de o bara. Mai apoi iti apar in fata niste vagonase, o casuta inca nefinisata, un sopron.

- Aici a fost manastirea, ne spune, ajungandu-ne din urma, fratele Ioan, un tanar viguros, pe care il vazusem trebaluind langa tractorul din vale.
Cautam macar vreo urma a vechii manastiri. Nu gasim. Nici nu putem, caci nu numai ea a fost stearsa de pe fata pamantului, dar si solul a fost rasluit si dus de aici.
Arhimandritul Tobi, staretul schitului in curs de constructie, isi are chilia intr-un vagonas.
- Schitul Zloti cu hramul Sfantul Gheorghe a fost intemeiat in 1941 de egumenul Serafim Dabija si ieromonahul Grigorie de la manastirea Noul Neamt, a avut o biserica si o casa, unde locuiau 40 de frati, ne povesteste. Schitul dispunea de multe vite, 50 hectare de pamant: vii, livezi, padure.. Au ramas ca amintire doar doi copaci si o fantana… A fost inchis in 1949. Toata averea a fost transportata la manastirea Suruceni. Biserica a fost demolata. Se spune ca in ea, dupa inchidere, au tinut si porci!
- Din alte surse am aflat ca schitul a fost uintemeiat in 1943, competam pauza ce s-a creat.
- Anul 1941 figureaza in toate scrisorile credinciosilor, care au cerut redeschiderea schitului. Apoi mai stiu ca parintele Dimitrie de la biserica din Cimislia si arhimandritul Irinah, duhovnic la Noul Neamt, au fost printer primii frati de aici in 1941.
- Ce s-a facut cu piatra din zidul fostei biserici?
- Cu ea au intarit versantul opus, care se naruia si punea in pericol drumul de fier.
Sfanta piatra de manastire, ingropata adanc in pamant! Dar cei ce au facut asemenea sacrilegiu n-au fost in stare sa ingroape si amintirea populatiei din imprejurimi. Datorita insistentelor credinciosilor schitul a fost redeschis in martie 1995. “Redeschis” e un fel de a spune. Caci, sosind aici de la Noul Neamt, arhimandritul Tobi s-a pomenit pe un loc viran. Peste doua saptamani i-a adus incoace pe calugarul Calistrat si fratele Nicolae – de la aceeasi manastirea – mama le-a procurat un vagonas, ca sa aiba unde se dosi de vanturi, frig si ploi. Apoi au mai sosit de acolo ierodiaconul Filaret, fratele Roma si monahul Iov, frate de sange cu staretul Tobi, in lume fiind Serghei si Mihail Boboc, fiii lui Dimitrie si ai Cristinei Boboc din raionul Falesti. Astfel s-au adunat o echipa de tineri calauziti de lumina dumnezeiasca intru savarsirea unei fapte bune.
Nazuinta lor e de a inalta cat mai repede locasul de credinta in aceste meleaguri pitoresti. Si trudesc cu osardie pentru asi atinge scopul. Proiectul bisericii a fost elaborat de arhitecti de la Tighina. Temelia ei este pus ape cel mai inalt loc, astfel sfanta cruce va domina imrejurimile, iar dangatul clopotelor va cutreiera aceste vai si dealuri, vestind lumii ca aceste locuri se apropie de cer prin rugaciunile monahilor si ca peste ele a pogorat din nou binecuvantarea lui Dumnezeu.

E construita deja casa pentru frati. Se aduce si se prepara pe loc material de constructie.
- Ne bucuram de ajutorul multor oameni de buna credinta, zice staretul Tobi. Aici lucreaza o brigade de constructori din Falesti. Parintele Valentin Baltag din Cainari a venit cu mirenii de acolo la o claca de facut chirpici. La fel a procedat si parintele Nicolae din Porumbia. Ne sustin si credinciosi din Satul Nou, Codreni, Suric si alte sate, gospodariile agricole din imprejurimi, sectorul de exploatare a drumurilor din Cimislia si, evident, manastirea Noul Neamt, care ne asigura cu piatra, ciment, alte materiale de constructie, a trimis incoace la ascultare 8 seminaristi.

Urcam drumul pe care veniseram la schit. Se zvantase. Padurea parea si mai vesela. Mi-am aruncat privirea inapoi: pe fundalul cerului siniliu se profila Rastignirea de la schit. Dupa inchiderea vechiului schit, credinciosii au mutat-o la cimitirul din Satul Nou. Avand in lungime 6 metri, ea nu venea la locul predistinat, ne spuse staretul Tobi, si cineva a propus s-o scurteze, dar cand au atins-o cu ferestraul , cica, din ea a pornit sa picure sange, atunci taranii au renuntat la intentia lor.
E o legenda? Poate. Dar ea ne avertizeaza: nu lovi in ceea ce e sfant, nu-I interzice omului sa creada in Dumnezeu, caci el, omul, se naste liber si este liber sa creada in El.

Dupa: Vasile Trofaila. Zloti.

In: “Manastiri basarabene”, Chisinau, 1995, pag.265-269

Mănăstirile noastre, întemeiate în locuri pitoreşti, irepetabile, anume alese de Dumnezeu pentru închinare şi rugăciuni, au fost dintotdeauna o mare bogăţie materială a Bisericii şi o podoabă morală a poporului. Adăposturi religioase, cetăţi de eroism şi rugăciune în vremuri de restrişte, centre de cultură de-a lungul anilor , ele, mănăstirile au păstrat nestinsă făclia credinţei în Dumnezeu, candela conştiinţei naţionale, au fost spijinul moral al omului împovărat de grijile existenţei.

Neavînd susţinerea necesară unei adevărate prosperităţi, veşnic în nelinişte şi nesiguranţă, multe din ele au dispărut încă din veacul trecut. Altele, care mai rămăseseră, au fost supuse unei crude umilinţe de către ateismul militatnt din secolul nostru, fiind batjocorite, închise, distruse. Dar mare e puterea lui Dumnezeu. El voit-a să renască aceste locaşuri de credinţă creştină, să le sporească numărul. Nu e deloc uşoară această operă, dar cu mila şi îndrumarea Tatălui Ceresc ea a început să ia amploare, fapt ce constituie şi un bun prilej pentru cronicarii timpului de a aduna în cărţi istoria nefalsificată a mănăstirilor.

E de datoria noastră să ne cunoaştem trecutul, căci fără de el nu există prezent şi viitor.

După: „Mănăstiri basarabene”, Chişinău, 1995, pag.3.