You are currently browsing the category archive for the ‘Istoric’ category.
Aceasta este o cruce moştenită de la vechea mănăstire închisă în anul 1949. Are o înălţime de 5 metri.
După ce a fost închisă şi distrusă Mănăstirea Zloţi, Sfînta Cruce a fost dusă de creştini în Satul Nou, r.Cimişlia pentru a fi pusă în localitate. Crucea fiind prea înaltă oamenii au încercat să o scurteze cu ferestrăul şi de îndată a început a curge sînge din ea şi n-au mai scurtat-o.
Sfînta Cruce a fost apoi dusă în cimitirul din sat, unde s-a păstrat pînă la redeschiderea mănăstririi în anul 1995. Aceasta a fost reîntoarsă în mănăstire în 1996 de către arhimandritul Tobie.

Aceste particele cu sfinte moaşte sunt ale cuvioşilor părinţi din or.Kiev (Свято-Успенская Киево-Печерская Лаврв) şi sunt aduse în 1996 de stareţul mănăstirii, arhimandritul Tobie cu binecuvîntarea preasfinţitului episopul Anatolie.
Credincioşii creştini, venind la Mănăstirea Zloţi au posibilitatea de a se închina sfintelor moaşte şi a primi un ajuor duhovnicesc şi trupesc de la sfinţii cuvioşi, care se roagă la Dumnezeu pentru noi.

Aceste sfinte clopote au fost cumpărate în anul 1997 din Federaţia Rusă, or.Iaroslavli de către ctitorul mănăstirii Evteev Pavel şi dăruite Mănăstirii Zloţi. Clopotele luate la un loc cîntăresc 470 kg.
Aceasta este biserica principală a Mănăstirii Zloţi cu hramul Sfîntului Mare Mucenic Ghoerghe. Hramul mănăstirii este sărbătorit la 6 mai.
Locul bisericii a fost sfinţit în anul 1996 de către episcopul Dorimedont. În anul 2001 a fost înălţată şi acoperită, iar prima slujbă a avut loc în anul 2005 la sărbătoarea de Crăciun. În timpul de faţă biserica este terminată atît în interior, cît şi în exterior şi în ea se săvîrşesc sfintele rugăciuni regulat.

Paraclisul Maicii Domnului în cinstea icoanei tuturor scîrbiţilor. Acest paraclis a fost înfiinţat în anul 1998.
Mănăstirile noastre, întemeiate în locuri pitoreşti, irepetabile, anume alese de Dumnezeu pentru închinare şi rugăciuni, au fost dintotdeauna o mare bogăţie materială a Bisericii şi o podoabă morală a poporului. Adăposturi religioase, cetăţi de eroism şi rugăciune în vremuri de restrişte, centre de cultură de-a lungul anilor , ele, mănăstirile au păstrat nestinsă făclia credinţei în Dumnezeu, candela conştiinţei naţionale, au fost spijinul moral al omului împovărat de grijile existenţei. Citește restul acestei intrări »
Comentarii recente