O icoană din secolul al XV-lea reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe doborând balaurul.jpgSfântul Gheorghe este ocrotitorul Mănăstirii Zloţi, el născîndu-se în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, numit şi „Purtătorul de biruinţă” pentru că a purtat biruinţă asupra diavolului şi a păgînilor, răbdînd cu vitejie toate pentru dragostea lui Iisus Hristos. Este cinstit în biserica ortodoxă printre cei mai mari sfinţi martiri. Cumplitele sale chinuri, rănile de moarte pe care i le făcea ostaşii lui Diocleţian, vindecarea minunată a trupului său zdrobit de dureri ca şi marea sa credinţă în Dumnezeu, răbdarea sa supraomenească, bărbăţia şi curajul său de a-l mărturisi pe Hristos l-a făcut pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe cel mai cinstit şi mai preţuit în întreaga creştinătate.

În toate ţările creştine se află lăcaşuri de închinare înîlţate în cinstea lui şi creştini care îi poartă cu evlavie sfîntul său nume. Sunt şi armate care au avut de patron şi protector în războaie pe Sf.Gheorghe, purtător de biruinţă. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este pomenit, de obicei, pe 6 mai deoarece în această zi şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu, după ce i s-a tăiat capul. Moaştele sale au fost aşezate în oraşul Lida din ţara sfîntă, iar după secolele de linişte, Palestina a ajuns sub ocupaţie arabă şi turcească, iar sfintele sale moaşte au fost aduse în Europa şi împărţite la biserici şi mănăstiri.

Mănăstirea Zloţi a trecut de-a lungul istoriei sale prin diferite greutăţi, ajungînd să fie distrusă definitiv, iar spiritul de învingător al ocrotitorului sfîntului lăcaş i-a ajutat pe stareţul arhimandritul Tobie împreună cu călugării săi să reia activitatea mănăstirii şi să înceapă a o readuce la o viaţă duhovnicească.