Mănăstirile noastre, întemeiate în locuri pitoreşti, irepetabile, anume alese de Dumnezeu pentru închinare şi rugăciuni, au fost dintotdeauna o mare bogăţie materială a Bisericii şi o podoabă morală a poporului. Adăposturi religioase, cetăţi de eroism şi rugăciune în vremuri de restrişte, centre de cultură de-a lungul anilor , ele, mănăstirile au păstrat nestinsă făclia credinţei în Dumnezeu, candela conştiinţei naţionale, au fost spijinul moral al omului împovărat de grijile existenţei.
Neavînd susţinerea necesară unei adevărate prosperităţi, veşnic în nelinişte şi nesiguranţă, multe din ele au dispărut încă din veacul trecut. Altele, care mai rămăseseră, au fost supuse unei crude umilinţe de către ateismul militatnt din secolul nostru, fiind batjocorite, închise, distruse. Dar mare e puterea lui Dumnezeu. El voit-a să renască aceste locaşuri de credinţă creştină, să le sporească numărul. Nu e deloc uşoară această operă, dar cu mila şi îndrumarea Tatălui Ceresc ea a început să ia amploare, fapt ce constituie şi un bun prilej pentru cronicarii timpului de a aduna în cărţi istoria nefalsificată a mănăstirilor.
E de datoria noastră să ne cunoaştem trecutul, căci fără de el nu există prezent şi viitor.
După: „Mănăstiri basarabene”, Chişinău, 1995, pag.3.
2 comentarii
Comments feed for this article
10 ianuarie 2008 la 12:52
Ion Bargan
Religia a contribuit mult la fortificarea noastră ca neam şi popor.
Le datorăm mult celor care au avut grijă în vremurile de răstrişte de lăcaşele sfinte!
23 ianuarie 2008 la 18:16
viostil
Doamne ajuta fratilor si felicitari pentru situl pe care l-ati infiintat. Sa stiti ca ati facut un lucru de folos, creind acest proiect informational de unde crestinii ortodocsi au posibilitatea de a cunoaste cat mai mult despre viata si istoria manastirii sau pur si simplu sa invete multe lucruri de folos din materialele ce le publicati in acest proiect.